Ce anost suna titlul in romaneste si cat de simplu numesc americanii aceasta activitate! Se traduce si mai prost: predare de lectii.  Ca profesor la o universitate importanta, adica una care are traditie, e bine clasata in topul celor mai bune, acorda doctorate (grading school), traiesti la scara mica toate dilemele si contradictiile vietii americane in viziunea unui european. O sa incerc sa explic.
Despre modalitatile in care ajungi sa ocupi o astfel de pozitie am vorbit, iar faptul ca poti ajunge imediat dupa doctorat profesor universitar este o dovada a respectarii valorilor pentru ca ele sunt o investitie. Nu se poate inca in Romania asa ceva; nu pot uita argumentul de tipul “macar un curs sa fi scris ca sa aiba pretentia sa ajunga conferentiar”.
Asta e insa si America in totalitatea ei: valorile evidente sunt promovate indiferent de varsta. E ca in sport: un fotbalist tanar, chiar neexperimentat, dar serios si talentat, are pe piata valoare mai mare decat unul consacrat, dar spre sfarsitul carierei.
Sa ma intorc insa la “activitatea didactica”. Spre deosebire de Europa, scoala universitara e mai asemanatoare liceului de la noi. O lectie tine 50 de minute si, in functie de “creditele” acordate, se desfasoara mai multe zile pe saptamana in acelasi loc si la aceeasi ora. In general, creditele coincid cu numarul de lectii pe saptamana.
Ca profesor nu poti intarzia. Faci o impresie execrabila, iar studentii in general reclama o astfel de atitudine. Nu poti nici depasi timpul acordat. Aici, la University of Illinois, suna chiar clopotelul in toate cladirile cu sali de curs.
Materia predata: nu prea ai libertate ca profesor. Ti se da manualul si “syllabus”-ul, adica programa pe ore, tu ai doar libertatea discutarii si interpretarii acesteia. Manualele sunt de altfel extrem de ingrijit elaborate si cu multe exemple. E o afacere uriasa sa fii autor de astfel de manual mai ales la nivelul “undergraduate” (adica primii ani inainte de master): jumatate din universitatile americane folosesc aceleasi manuale. Scumpe si grele, in kilograme insa. Sunt cartonate, mari si cu sute de pagini. De aceea ii vezi pe toti studentii cu rucsacuri incarcate si una dintre intrebarile lor la inceputul cursului este daca trebuie sa aiba manualele cu ei mereu.
Dai teme la fiecare lectie. Sunt constienti de importanta acestei activitati. Cu o constiinciozitate exemplara marea majoritate aduc temele in zilele in care le spui ca trebuiesc predate “homework due” si asteapta sa o corectezi cu observatii. Pentru un curs cu mai multi studenti, ca profesor beneficiezi de un asistent de corectare (“grader”), de obicei un student graduat, adica doctorant. Ii pasezi lucrarile si dupa cateva zile el ti le lasa la cutia postala corectate.
Apoi periodic dai lucrari de control anuntate in general, “quiz” le numesc ei. Si astea conteaza la nota finala si trebuie sa fii atent sa le contabilizezi. In plus, cam de doua ori pe semestru, anunti de la inceput examene partiale, “midterms” si trebuie sa fii atent sa precizezi modul de corectare cu ponderea in nota finala.
Peste astea, cam de trei ori pe saptamana ai “office hours”, ore de consultatii anuntate in biroul tau, unde oricine vine si te intreaba legat de curs sau teme.
E o munca serioasa si stresanta in fapt. Mai ai si alte activitati, nu neaparat normate: e bine sa participi la cateva dintre seminariile stiintifice ale facultatii, saptamanal. Asta legat sau peste activitatea stiintifica concretizata in numarul si calitatea lucrarilor publicate sau a granturilor obtinute. Nu e usor si nici relaxant.
Exista insa motive de mari satisfactii ca profesor. In primul rand, societatea iti considera pozitia ca fiind una de excelenta si o respecta. In al doilea rand, beneficiezi de vacanta incredibil de mare comparativ cu concediile de maxim 2 saptamani ale angajatilor la stat sau in companii. Apoi circuli la congrese si conferinte cu destula usurinta si cu bune sponsorizari din partea universitatii. Si, nu in ultimul rand, costul asigurarii medicale este extrem de mic comparativ cu alte domenii: centrele medicale ale universitatii acorda reduceri substantiale cadrelor didactice prin compania de asigurari a acesteia.
Totul pare minunat. Problemele sunt insa de multe ori familia si locul. Castigi un post la o universitate de top, ce faci insa cu sotia, mai ales daca e dascal si ea, sau cum rezisti intr-un loc in care in afara de universitate nu mai e nimic decat camp?…

Aceasta intrare a fost postata la data de Wednesday, September 5th, 2007 at 9:42 am si apartine categoriei Matematica. Puteti urmarii comentariile/ raspunsurile la acest post prin RSS 2.0 feed. Puteti lasa un raspuns, sau urmarii subiectul din propriul site.